A vrut să fugă de polițiști dar a ajuns în spitalul Penitenciarului Rahova cu gloanțe în burtă și în picior

A vrut să fugă de polițiști dar a ajuns în spitalul Penitenciarului Rahova cu gloanțe în burtă și în picior
Publicat: 09/03/2015, 18:02
Actualizat: 09/03/2015, 19:50

„În noaptea de 1/2 martie a.c., agenți de siguranță publică din cadrul secției 4 Poliție, aflați în serviciul de patrulare, au observat un bărbat, în vârstă de 25 de ani, urmărit național, pe numele lui existând un mandat de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Capitalei.

Conform sursei citate, în momentul în care a văzut echipajul de poliție, tânărul a fugit. După ce l-au somat verbal de mai multe ori, polițiștii au tras patru focuri de avertisment, după care, pentru că acesta nu s-a oprit, au tras în direcția lui, unul dintre gloanțe lovindu-l în zona inferioară a abdomenului, iar un al doilea în picior.

Rănitul fost transportat la cel mai apropiat spital, unde a fost operat, în acest moment fiind internat în Spitalul Penitenciarului Rahova.

Incidentul face obiectul unor verificări efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Poliția Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul rănit se numește Ionuț Alexandru Toma, zis Andru, și era urmărit după ce a fost arestat în lipsă într-un dosar de înșelăciune prin telefon prin metoda „accidentul”.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Florin Piersic, viață amoroasă tumultoasă. Câte femei a iubit marele actor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Promisiunea făcută de Iulia Albu după ce fostul ei soț, Mihai Albu, a fost diagnosticat...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă cercetare arată care este secretul satisfacției în relații